TRAIESTE! / Va, vis et deviens!

Sinopsis:

Suntem in Etiopia. Gratie intiativei Statului Israel si a Statelor Unite ale Americii se incepe o vasta actiune, intre 20 Noiembrie 1984 si pana pe 4 Ianuarie 1985, pentru a duce cat mai multi Evrei Etiopieni (numiti FALACHAS) in Israel.

O mama etiopiana crestina, deci non-evreica, isi impinge fiul la a se declara Evreu, pentru a-l salva de la foamete si de la moarte. Cand nici ea, nici el nu sunt descendenti ai Poporului lui Israel.

Copilul ajunge pe Pamantul Sfant. Declarat a fi orfan, este adoptat de o familie de Francezi Sefarazi care traieste la Tel Aviv. El va creste cu teama ca i se va descoperi dublul secret si minciuna: nu este nici evreu, nici orfan, ci doar Negru.

El va descoperi iubirea, iudaismul si cultura occidentala, dar si rasismul si razboiul din teritoriile ocupate. Va deveni Evreu-Israelian-Francez-Tunisian, fara a-si uita vreodata adevrata mama, si cine este el cu adevarat: un Etiopian scapat de la moarteÂ…

Dialog cu Regizorul Radu Mihaileanu…

Care este geneza acestui proiect?

Precum in filmele mele precedente, „TRAIESTE!” s-a nascut din ideea de luptei omului pentru a se autodepasi, pentru a se elibera de sine, pentru a iesi din micuta carapace care il strange. Pare ceva foarte teoretic si gandit, dar in fapt nu controlez nimic , nu fac decat sa ma las acaparat de niste povesti care ma bulverseaza, care ma aleg ele pe mine in aceeasi masura in care eu le alegÂ…

Cum v-a venit ideea sa vorbiti despre Falachas?

Imi aduceam vag aminte de Operatiunea Moise si de repatrierea Evreilor Etiopieni in Israel intre 1984 si 1985, dar nu-mi dadusem atunci seama de enormitatea acestei aventuri umane. Poate una dintre cele mai complexe ale secolului XX, prin intrebarile pe care le puneÂ…Datorita intalnirii cu un evreu etiopian la un Festival de Film de la Los Angeles am inteles ca Falachas au fost defapt niste „figuranti” ai acestei operatiuni, cadn defapt ei ar fi trebuits a fie protagonistii. Acel etiopian mi-a povestit epopeea lui, calatoria lui pe jos din Sudan, unde toti evreii erau in pericol de moarte, viata din taberele de refugiati, primirea lor in IsraelÂ…Am fost simultan emotionat si revoltat ca nu se vorbeste mai mult despre toate astea.

Ati desfasurat o importanta munca de cercetare?

De obicei las sa se coaca fiecare subiect pentru cinema cateva luni..Uneori cativa aniÂ…Dupa o vreme simnt ca si cum subiectul ma ia de mana si ma invita la o calatorie impreunaÂ…Am scris dupa o vreme un sinopsis de vreo zece pagibi cu co-scenaristul meu Alain-Michel Blanc, si am inceput o ancheta.

Am citit mult despre subiect si mai cu seama I-am intalnit pe multi oameni in cauza la fata locului: Etiopieni, membri ai Mossadului, ai Armatei si ai Aviatiei, sociologi, istorici, Gedi Ben Ezer-singurul psiholog care aputut sa elucideze misterul sufletului etiopian, si chiar Etiopieni ne-evrei care traiesc clandestin in Israel.

Exista o anume dimnesiune religioasa, politica si mitologica in aceasta poveste a Falachas?

Filmul incearca sa traduca aceasta tripla dimnesiune. Exista o legatura foarte puternica cu insasi-mitologia originilor Falachas, inca azis emai spuen ca ar fi descendentii Regelui Solomon si ai Reginei din SabbahÂ…Insa ei au continuat o legenda biblica: ei sunt defapt mai evrei decat toti evreii din lume intrucat numai ei asculta azi de Torah primordiala. Cand I-am vazut in poze prima data m-am gandit imediat la Moise si am avut sentimentul ca veneau dintr-alta lumeÂ…

RADU MIHAILEANU

Nascut 23 Aprilie 1958 – Bucuresti.

STUDII

Institut des Hautes Etudes Cinématographiques (I.D.H.E.C.)
(1983), sectiile „Regie” si „Montaj”.

ACTIVITATI PROFESIONALE

Regizor de lung-metraje :

1998 – ” TRAIN DE VIE ” :
– Festival de Sundance 1999 :Prix du Public du Film Etranger
– Festival de Venise 1998 : Prix de la Critique
– Donatello 1999 (le César Italien) :- Prix du Meilleur Film Étranger
РC̩sars 1999 ( nominations) :
РMeilleur Sc̩nario
– Meilleur Jeune Acteur
– Festival de Miami 1999 :
– Prix du Public
– Festival de Hampton :
– Prix du Public

1993 – ” TRAHIR ” – Premii :

РFestival des Films du Monde РMontr̩al 1993 :
РGrand Prix des Am̩riques
РPrix de la Meilleure Interpr̩tation Masculine
– Prix du Meilleur Premier Film
РMention Sp̩cial du Prix Oecum̩nique
– Festival du Film de Viareggio – Europa-Cinema 1993 :
– Prix du Meilleur Film
РPrix de la Meilleure Interpr̩tation Masculine
– Festival du Film d’Istanbul – 1994:
РPrix Sp̩cial du Jury
– Prix de la C.I.C.A.E.
– Festival du Film de Costinesti 1994 – Roumanie :
РPrix Sp̩cial du Jury

Scenarist :

2002 – ” VA, VIS ET DEVIENS ” ;
2002 – ” LE CONCERT ” ;
2001 – ” LES PYGMÉES DE CARLO” ;
2000 – ” ILE SAINT LOUIS ” ;
1997 – ” R CÔTÉ DE LA PLAQUE « ;
1995 – ” TRAIN DE VIE ” – Grand Prix Canal + du Scénario
1993 ” TRAHIR ” de Radu Mihaileanu (co-scénariste) ;
1988 – ” LE BANQUET ” de Marco Ferreri (co-scénariste) .

Regizor de clipuri muzicale:

1999 – ” In questo mondo que non puoi capire ” de Antonello Venditti (prod : Clip Television – Milan)
1994 – ” Au creux de ton bras ” de Mano Solo (prod: Program 33)

Teatru :

1978 -1980 Animator (dramaturg, regizor si actor al unei trupe private-Bucuresti).
1978 – 1980 Actor la Teatrul Yiddish Evreiesc din Buc.

Activitati literare :

1985 – Colaborare la ‘”Encyclopédie du Cinéma” de Roger Boussinot
1987 – Publicarea volumului de versuri „Une vague en mal de mer”

Asistent de Regie :

1984 – „A view to a kill” (James Bond) – de John .
1987 – „Y’a bon les blancs” de Marco Ferreri
1987 – „Les saisons du plaisir” de Jean-Pierre Mocky
1988 – „Le reve du singe fou” de Fernando Trueba
1989 – „Un week-end sur deux” de Nicole Garcia
1990 – „Masques de lune” de Michel Legrand
1991 – „Le retour de Casanova” d’Edouard Niermans
1992 – „La nuit du carrefour” d’Alain Tasma.

Interviu din REALITATEA ROMANEASCA-Ioana Vlad- Septembrie 2005:

Radu Mihaileanu: „Regizorul are dreptul la ficțiuni, dar nu sa schimbe istoria omenirii”

Face filme așa cum respira. Din profunzimea conștiinței, care îi dicteaza ca ai nevoie de 5 ani și de 5.000 de persoane intervievate pentru a face un film precum „Va vis et deviens”. Chiar daca a emigrat acum peste 20 de ani, Radu Mihaileanu a ramas român cu sufletul și se mândrește cu asta. Revenit în țara dupa cinci ani, cel mai titrat regizor român contemporan e un perfecționist care vorbește despre film ca despre un destin al istoriei pe care și-l asuma.

Ioana Vlad: – În ce condiții ai fugit din România?
Radu Mihaileanu: – Eram actor la Teatrul Evreiesc de Stat, aveam o trupa de actori ilegala. Eram cam în pericol, tata îmi spunea „Aștia mai devreme sau mai târziu o sa te aresteze” și nici nu puteam intra la IATC. Era urgent sa plec, nu simțeam ca pot sa ma realizez în condițiile de-atunci, din anii Â’80. Vroiam sa ma exprim liber. Am plecat în condiții nu foarte ușoare: am cerut viza de turist spre Israel, unde statea bunicul meu, și am plecat spunând ca ma întorc dupa doua saptamâni. Era totul scenarizat sa ma fac ca vin înapoi, le promiteam parinților ca îmi voi face studiile și ma voi întoarce sa servesc patria și poporul meu iubit cu diploma mea de regizor. Asta ca sa câștig timp ca fratele meu sa termine facultatea, sa poata pleca imediat în Franța.

– Ești un regizor foarte angajat, cu teme foarte generoase. De ce simți nevoia sa faci astfel de filme?
– Nu prea aleg eu subiectul, subiectul ma alege pe mine. Viața mea a fost un cutremur, comunismul, dictatura, prieteni mulți în închisoare, unii au murit, ca tatal lui Andrei Ursu, Gheorghe Ursu sau Babu, cum i se spunea. A fost un șoc moartea tatalui lui, mai ales ca Babu era foarte bun prieten cu parinții mei, care figurau în jurnalul lui. Eram și noi pe muchie de cuțit, puteau sa ne aresteze dintr-un moment în altul. Deci șocul asta, cutremurul asta din viața mea m-a marcat, iar lipsa de libertate se exprima astazi într-o dorința extraordinara de libertate și o atenție foarte mare când libertatea scade: libertatea individuala, de expresie, de gândire, de mișcare. Subiectele mele vorbesc de multe ori despre dezradacinare, identitate, libertate, sunt subiecte politice. „Trahir” e un film despre dictatura, „Train de vie” e un film politic chiar daca e machiat, sunt oameni care cauta sa supraviețuiasca prin comedie, prin aceasta fabula, acest tren metaforic care e viața, de fapt. Ultimul, „Va, vis et deviens”, vorbește despre rasism, despre integrare, despre Africa, foametea de-acolo care ne doare pe toți. În acte nu se face nimic, noi, cetațenii lumii, nu facem nimic. Conștiința umana mai are o treapta de urcat, n-am coborât înca în strada, revoltați, pentru ca africanii mor de foame. Soluții sunt, le știm. Cu toate țarile un pic dezvoltate s-ar rezolva Famina în lume, care costa 9 miliarde de dolari. Sper ca civilizația umana sa fie conștienta, sa urce înca o treapta. Se poate rezolva, totul e sa vrem.

– Cum s-a terminat povestea cu Roberto Benigni (n.r- câștigatorul Oscarului pentru „La vita e bella”, acuzat de Mihaileanu ca s-ar fi inspirat din scenariul filmului sau „Train de vie”)?
– Nu prin proces aș fi câștigat, singura mea maniera era sa-i aduc aminte ce s-a întâmplat. El la început a recunoscut ca mi-a citit scenariul, dupa aia a recunoscut din ce în ce mai puțin. În orice caz, victoria mea e ca lumea știe, lumea întreaga, se știe în toate locurile unde cele doua filme au ieșit. Dar eu sunt foarte relaxat, știu ca în viața adevarul e atunci când te duci sa te speli pe dinți în fața oglinzii tale, te uiți în oglinda și tu știi ce-ai facut. Niciodata nu s-a abordat subiectul asta, al Holocaustului, de maniera asta. Benigni a înțeles foarte repede ca era o bomba atomica, deci s-a inspirat din factura, care îmi aparținea. Cred ca a citit scenariul meu între cele doua parți ale scenariului lui. A adaugat a doua parte fara sa înțeleaga bine totuși povestea, asta se vede din structura și din etica, din morala fața de subiect. El n-a înțeles deloc ce înseamna Holocaust, acest cutremur în ideologia umanitații, în comportamentul umanitații care se poate trata cu limbajul umorului. În filmul lui sunt niște lucruri ridicole, tratate foarte superficial. Noi știm ca tatal a murit, dar nu îi preocupa nici pe mama, nici pe copil, ceea ce a groaznic, înseamna ca tata n-a contat, generația n-a contat, deci istoria nu conteaza, memoria nu conteaza. Asta e exact trecerea la societatea ultracapitalista, care e ultrafalsa. Toți supraviețuitorii pe care i-am întâlnit înainte de a face filmul meu erau înnebuniți, își cautau rudele înnebunite. Ceea ce Benigni nu a înțeles e ca cea mai mare tragedie a supraviețuitorilor era culpabilitatea, vinovația de a fi supraviețuit.

– Ai avut nevoie de cinci ani pentru a face „Va, vis et deviens”. Cât de mult înseamna documentarea pentru un regizor?
– Din cei 5 ani, 4 ani au fost de documentare. Fac filme în mare parte ca sa învaț eu niște lucruri. Pe aceasta traiectorie a filmului eu învaț o groaza de lucruri și asta cred ca e viața mea, sa cresc ușurel-ușurel în sufletul meu și-n mintea mea întâlnind oameni minunați. Subiectul lui „Va vis et deviens” e un eveniment istoric foarte complicat, pentru ca despre Operațiunea Moise, din anii ’84-Â’85, foarte puține carți sunt bine documentate. Am avut nevoie de documentare ca sa fiu foarte precis, pentru ca sunt perfecționist, pentru ca sunt oameni care ma vor ataca, pentru ca filmul e fragil, cu multe griuri. Eu îi atac pe extremiștii religioși, dar n-am voie sa fiu atacat și sa mi se dovedeasca faptul ca ceea ce spun e fals. Eu nu-mi dau voie și nu cred ca avem voie noi, regizorii, care avem o putere atât de mare, un discurs auzit de milioane și milioane de oameni din lume. N-avem voie sa pacalim, n-avem voie sa mințim. Imaginația noastra are dreptul la ficțiuni, dar n-avem dreptul sa schimbam istoria omenirii. Trebuie sa lucram cu mare grija pe marginea istoriei omenirii și cu cât mai mare obiectivitate. Subiectivitatea o introducem ulterior în personaje și ficțiune. Mi-a trebuit mult timp sa întâlnesc foarte mulți din comunitatea etiopiana, care au fost de o generozitate extrema, Serviciile secrete israeliene, americanii, care s-au purtat și ei nemaipomenit. Am întâlnit piloții de avion, stewardese, sudanezi, serviciile sociale, psihologii. Cred ca au fost cam în jur de 5.000 de oameni, care toți și-au ținut gura pentru ca era o operațiune secreta. Am înconjurat timp de 5 ani toate breslele care au adus o pietricica la aceasta operațiune secreta. Am acasa cam 26 de casete video ca sa fiu foarte precis, foarte strict. Ficțiunea a fost chiar foarte ușoara, realitatea a fost mai incredibila decât ceea ce ne putem imagina. Mi-a trebuit timp ca sa fiu riguros, sa nu dau greș. Când fac un film, se elimina an dupa an parțile mai puțin puternice și mai puțin documentate, mai fragile, și ramâne seva, dar care nu e o calitate a mea. Calitatea mea e sa aștept. Câteodata clipa e daunatoare, în orice caz pentru mine. Eu am nevoie sa fiu sigur ca nu insult pe cineva, ca nu-l umilesc, ca nu dau greș.

Caseta: Un palmares de excepție

Nascut pe 23 aprilie 1958, la București, Radu a emigrat în Franța în aniiÂ’80, unde a absolvit faimosul institut de film IDHEC. Deși are doar 3 lung-metraje la activ, Radu deține deja un palmares impresionant: trei premii la Berlinala de anul acesta pentru „Va vis et deviens” și înca doua la Festivalul de la Copenhaga, inclusiv pentru cel mai bun film, Premiul Publicului la Festivalul de la Sundance, în 1999, respectiv doua premii la Veneția pentru filmul „Train de vie”, ca și Premiul David di Donatello, și trei premii la Festivalul de la Montreal, pentru „Trahir”.