AMC va difuza, în premieră, al doilea sezon al serialului „Halt and Catch Fire”

De: Nicoleta Nicolae / 28.05.2015, 12:03
AMC va difuza, în premieră, al doilea sezon al serialului
AMC a anunţat astăzi că va difuza în premieră al doilea sezon al serialului dramatic extrem de apreciat, “Halt and Catch Fire” din 1 iunie de la ora 23:00. Acest serial este primul din programele originale AMC care va debuta în România la doar 24 de ore de la premiera în SUA.


“La momentul lansării AMC în Europa Centrală şi de Est, plănuiam să difuzăm noi programe cât mai repede posibil după debutul din SUA, astfel asigurându-ne că cele mai noi programe AMC sunt disponibile telespectatorilor noştri foarte repede în limbile lor materne. Suntem încântaţi să anunţăm premiera noului sezon din “Halt and Catch Fire”, primul serial care se va difuza la 24 de ore de la debutul de peste ocean”, a declarat Málnay B. Levente, CEO AMC Networks International – Europa Centrală.

“Halt and Catch Fire” este un serial din genul ficţiune – dramă, a cărui acţiune se petrece la mijlocul anilor ‘80 în lumea schimbătoare şi aflată în expansiune a computerelor. În primul sezon, fostul director IBM, Joe McMillan (Lee Pace) intenţiona să folosească tehnici de inginerie inversă pe produsul pilot, computerul personal IBM, forţându-i pe noii săi angajatori, Cardiff  Electric să intre într-o nouă cursă pentru supremaţia pe piaţă.  Bazându-se pe sprijinul lui Gordon Clark (Scoot McNairy), cândva un mare inginer care visează să creeze un produs revoluţionar, a soţiei lui, Donna (Kerry Bishé) şi a tinerei Cameron Howe (Mackenzie Davis), o visătoare copilă-minune a programării, echipa începe să umbrească liniile dintre inovaţie, amăgire şi fraudă corporativă, pe măsură ce încearcă să creeze un nou computer ce va schimba regulile jocului, având consecinţe dezastruase pentru angajatorii lor.

Al doilea sezon al dramei începe în anul 1985, la mai mult de un an de la evenimentele tumultoase din primul sezon, când Joe MacMillan a sfârsit prin a da foc unui camion plin de computere Cardiff Giant, ultima dintr-un lung şir de fapte auto-distructive care au pus în pericol destinele tuturor celor din jurul lui. Noul sezon se concentrează pe compania nou-înfiinţată a lui Cameron şi a Donnei, Mutiny, care începe să atingă succesul bazat pe cel mai revoluţionar concept – internetul. Întors dintr-un exil auto-impus şi având un nou legământ faţă de onestitate şi decenţă, Joe este un om schimbat care se concentrează pe vindecarea vechilor răni cu Gordon şi se îmbarcă la o nouă cruciadă tehnologică care va afecta în mod direct soarta noii companii, Mutiny. Într-un peisaj obsedat de tehnologie şi într-o lume cu conectare rapidă, „Halt and Catch Fire”  explorează teme ce ating direct în spiritul vremurilor moderne şi nu în ultimul rând, în dorinţa naturală umană de a lăsa o amprentă semnificativă în istorie.

Primul sezon al “Halt and Catch Fire” a fost primit cu entuziasm de către critici şi recenzenţi. Publicaţia New York Daily News a descris serialul ca fiind “ o dramă plină de viaţă cu ritm alert care îi umanizează pe acei tocilari de la începuturile computerelor”, iar The Hollywood Reporter a lăudat serialul “scenariu excelent, interpretare impresionantă şi un stil vizual cinematografic remarcabil”. US Magazine l-a numit “o dramă tehnologică surprinzător de antrenantă” şi CTNews.com a apreciat serialul, spunând că este “un amestec de genuri pus laolaltă într-un mod foarte elegant”.

PERSONAJE

JOE MACMILLAN
Lee Pace
A trecut mai mult de un an de când Joe MacMillan şi-a făcut ieşirea distructivă din Cardiff Electric şi şi-a stabilit un traseu solitar către Fisk Observatory. Acolo, el s-a reîntâlnit cu Sara Wheeler, o prietenă din facultate şi o parteneră de discuţii intelectuale care l-a cunoscut pe Joe înainte ca ambiţiile lui creative să capete tendinţe machiavelice.  
Au rămas împreună de atunci, iar dragostea şi înţelegerea Sarei l-au ajutat pe Joe să-şi potolească demonii şi să-şi redescopere propria persoană. După ce a stat pe tuşă timp de un an, Joe e nerăbdător să se întoarcă la lucru, însă reputaţia sa rămâne încă un obstacol major. Având puţine opţiuni, el acceptă oferta din partea tatălui Sarei, Jacob Wheeler, şeful unei companii petroliere din Dallas numită Westgroup Energy. E o slujbă plicticoasă, dar pasiunea lui Joe pentru tehnologie şi talentul său pentru ideile revoluţionare nu-l vor ţine jos mult timp. Pe măsură ce Joe urcă pe scara ierarhică la Westgroup Energy, el va reintra în vieţile celor pe care i-a rănit la Cardiff. Iar lupta lui Joe de a depăşi scepticismul lor nu va fi singura cu care se va confrunta.

GORDON CLARK   
Scoot McNairy
Ca preşedinte al Cardiff Electric în ultimele 14 luni, Gordon arde lumânarea la ambele capete pentru a răspunde cerinţelor de introducere de noi produse în timp ce conduce o companie uriaşă. Acum Nathan Cardiff a vândut partea sa din companie, lăsându-l pe Gordon cu un câştig considerabil si mult timp liber. Cu Donna mulţumită şi absorbită de munca ei la Mutiny, Gordon îşi asumă cu plăcere responsabilităţile gospodăreşti şi părinteşti pe care ea le-a purtat atât de mult timp. El construieşte un atelier de computere în garaj, dar inspiraţia îl ocoleşte. Datorită unui joc Mutiny, Gordon îşi recapătă inspiraţia în tehnologie; oricum, din dorinţa de a ajuta compania Mutiny, el poate sfârşi prin a crea mai multe probleme decât poate rezolva.   
 

CAMERON HOWE
Mackenzie Davis
După ce a trecut prin presă la Cardiff Electric, Cameron şi-a revenit şi a înfiinţat Mutiny, compania visurilor ei. Ea împreună cu gaşca de inadaptaţi, inclusiv veteranii de la Cardiff, Lev şi YoYo, au construit un mediu în care ea se simte în siguranţă, e înţeleasă şi e în pace. În ciuda succesului imediat, Mutiny se află într-o postură precară, jucând la nesfârşit leapşa în cursa de a oferi suficiente jocuri jucătorilor din online. Pe măsură ce se confruntă cu realităţile incomode de a conduce o afacere, Cameron găseşte o sursă neaşteptată de suport emotional în persoana noului programator de la Mutiny, Tom Rendon.

DONNA CLARK
Kerry Bishé                         
Donna este foarte energică la serviciu la Mutiny, unde în sfârşit are ocazia să-şi folosească pe deplin calităţile. Însă, recunoaşte că Mutiny are nevoie de organizare dacă va fi să supravieţuiască. Se alarmează despre modul în care se conduc – sau se ignoră – afacerile de zi cu zi şi încearcă să o convingă pe Cameron de gravitatea situaţiei, dar fără prea mult succes. Când Donna observă că chaturile online atrag din ce în ce ma mulţi utilizatori, ea crede că a găsit cheia viitorului companiei Mutiny. Cameron este sceptică, dar Donna face lobby pentru a i se da spaţiu pe reţea pentru a dezvolta mai mult ideea. Din cauza conceptului interacţiunii umane virtuale, Donna se deconectează din ce în ce mai mult de la viaţa ei de acasă.

JOHN BOSWORTH
Toby Huss
Eliberat din închisoare unde a fost închis pentru delapidare, Bosworth nu e sigur la ce se întoarce. Cardiff nu mai este, divorţul i s-a finalizat, iar relaţia cu fiul său este incertă. Cu toate acestea, el are sprijinul lui Cameron; legătura dintre ei s-a întărit datorită faptului că au corerspondat constant cât timp Bosworth a fost incarcerat. Cameron îi oferă un loc de muncă la Mutiny, unde el se luptă cu stima de sine şi se chinuie să-şi găsească locul printre colegii de serviciu care sunt cu 30 de ani mai tineri decât el. Dar Boz n-a fost niciodată un om care să renunţe uşor şi nu are de gând să fie nici acum.

SARA WHEELER
Aleksa Palladino
O jurnalistă liber-profesionistă de o inteligenţă ascuţită şi o curiozitate vastă, Sara Wheeler a muncit din greu pentru a-şi crea propriul drum, fără a se baza pe tatăl său bogat, Jacob Wheeler. Când Joe a găsit-o pe Sara la Fisk Observatory, ea era retrasă din lume, încă o durea desoperirea faptului că fostul ei soţ a vrut doar banii tatălui ei. Sara şi Joe s-au îndrăgostit profund pe măsură ce s-au ajutat unul pe celălalt să se vindece şi au început să construiască o viaţă împreună. Sara crede în Joe şi în capacitatea lui de a face lucruri măreţe, dar e atentă la posibilitatea de a aluneca din nou în vechile lui obiceiuri de manipulare. Oricât de mult l-ar iubi, Sara nu se va mai pune în postura de a fi rănită din nou.

JACOB WHEELER
James Cromwell
Fiul unui proprietar de magazin de covoare, Jacob Wheeler “s-a tras de şireturi” în sus pentru a cuceri lumea afacerilor. A devenit extrem de bogat, fiind CEO-ul şi preşedintele companiei Westgroup Energy, un conglomerate de petrol din Texas. Un om impunător din punct de vedere fizic cu o personalitate voioasă, Jacob se bucură de oportunităţile exclusiviste pe care i le oferă poziţia sa socială, de la aventuri sportive îndrăzneţe şi călătorii exotice la colecţionarea rarităţilor scumpe, precum avioanele de epocă. Chiar dacă uneori felul lui Jacob de a fi o poate enerva pe Sara, tatăl şi fiica au o relaţie iubitoare şi apropiată. În urma primului mariaj al Sarei care s-a terminat dezastruos, Jacob este extreme de protector cu Sara, iar oferta de muncă pe care i-o face lui Joe este atât un test cât şi un act de generozitate.

TOM RENDON
Mark O’Brien
Deşi este un angajat la departamentul tehnologic la o firmă de avocatură din Dallas, Tom Rendon este un aspirant la funcţia de designer de jocuri şi un hacker ce joacă nişte feste companiei Mutiny, într-o tentativă de succes de a atrage atenţia firmei. Deşi este furioasă pe infatuarea lui Tom, Cameron este impresionată de talentul lui şi îl angajează să lucreze la design de jocuri şi hardware la Mutiny. Pe măsură ce el se obişnuieşte cu noul loc de muncă la Mutiny, tensiunea dintre Tom şi Cameron dispare, iar el se arată a fi cineva în care ea poate avea încredere, pe care ea îl respectă si posibil să-l poată iubi.

DESCRIEREA EPISOADELOR

Halt and Catch Fire 201: SETI
Mutiny, compania de început a lui lui Cameron şi Donnei, se află la răscruce de drumuri, în timp ce Joe şi Gordon se întâlnesc la vânzarea lui Cardiff.

Halt and Catch Fire 202: Run Time
După ce-l cunoaşte pe tatăl Sarei, Joe începe o nouă slujbă. Gordon se luptă cu noua sa libertate, iar Donna este orbită de angajarea surprinzătoare pe care a facut-o Cameron la Mutiny.

Halt and Catch Fire 203: The Way In
Pe măsură ce Bosworth încearcă să se reconecteze la fosta sa viaţă, familia Clark primeşte o invitaţie surprinzătoare. O problemă din cadrul companiei Mutiny ameninţă supravieţuirea firmei.

Halt and Catch Fire 204: Play With Friends
Joe şi Gordon se întâlnesc pentru a face viziunea lui Joe realitate. La Mutiny, tensiunile dintre Cameron şi Donna sunt mai mari în urma Sonaris.

Halt and Catch Fire 205: Infiltrator
Cameron şi Joe se întâlnesc, făcând-o pe Cameron să intre într-o vrie. Gordon caută o apropiere pentru a procesa nişte veşti dificile.

Halt and Catch Fire 206: 10BROAD36
Gordon se întoarce în California pentru a se întâlni cu fratele său, Henry, iar Joe se foloseşte de noul avantaj pentru a-i schimba lui Wheeler părerea despre computere.

Halt and Catch Fire 207: Working for the Clampdown
Gordon şi Donna au secrete unul faţă de celălalt şi Gordon lansează un nou proiect. La Mutiny, o achiziţie îi pune la încercare principiile lui Cameron.

Halt and Catch Fire 208: Limbo
Cameron şi Tom încearcă să ajungă la o înţelegere la picnicul organizat de Mutiny. Gordon caută răspunsuri, iar Joe şi Sara  îşi iau rămas bun de la Dallas.

Halt and Catch Fire 209: Kali
Ameţit din cauza lansării unui competitor, Mutiny ia măsuri pentru a îşi asigura supravieţuirea. În încercarea de a-şi potoli paranoia, Gordon plăteşte un preţ.

Halt and Catch Fire 210: TBD
Gordon îl ajută pe Joe pe măsură ce familia Clark intră într-o criză. Cameron vede un nou viitor pentru Mutiny care e posibil să nu includă pe toată lumea.

“Halt and Catch Fire” se întoarce în anul 1985 şi îşi centrează atenţia asupra companiei nou-înfiinţate a lui Cameron şi Donnei, Mutiny, bazată pe cel mai revolutionar concept al erei moderne – internetul.  Joe, Gordon şi Bosworth sunt prinşi în propriul lor val “online” pe măsură ce încearcă să vindece răni vechi. Acest nou sezon explorează linia fină care separă geniul de auto-amăgire şi dorinţa de a lăsa o amprentă semnificativă asupra lumii. Nu rataţi premiera celui de-al doilea sezon, pe 1 iunie de la ora 23:00, doar la AMC.