319 scenarii înscrise la concursul HBO

De: Mioara Tronaru / 02.04.2013, 14:55
319 scenarii înscrise la concursul HBO
Ieri, 1 aprilie, s-au încheiat înscrierile la cea de-a treisprezecea ediţie a Concursului Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România şi realizat în parteneriat cu APFR (Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc), organizatorul TIFF (Festivalul Internaţional de Film Transilvania).

Anul acesta numărul de scenarii inscrise în concurs a crescut faţă de ediţia precedentă, ajungându-se la un total de 319 scenarii, dintre care 96 la categoria lungmetraj, 208 la categoria scurtmetraj şi 15 la secţiunea documentar.

Juriul Concursului Naţional de Scenarii care va desemna câştigătorul secţiunii documentar este următorul: Cristina Corciovescu – critic de film, Ana Maria Sandu – scriitor / jurnalist, Alexander Nanau – regizor, Aurelian Nica – Original Production Manager HBO, Mihai Chirilov – Director artistic TIFF / Critic de film. Juriul Concursului Naţional de Scenarii care va desemna câştigătorii secţiunilor de scurt şi lung metraj este format din: Cristina Corciovescu – Critic de film , Gabriela Ceuţă – Development & Research Manager HBO, Ana Maria Sandu – Scriitor / Jurnalist, Mihai Chirilov – Director artistic TIFF / Critic de film, Lucian Georgescu – Regizor / Scenarist.

Procesul de jurizare va începe în cel mai scurt timp iar finaliştii vor fi anunţaţi până la data de 21 mai pe site-ul http://www.hbo.ro/concursscenarii.

Premiile oferite de către HBO România în cadrul Concursului Naţional de Scenarii sunt:

– ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de lung metraj” – 3000 USD

– ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj” – 1500 USD

– ”Premiul HBO pentru cel mai bun scenariu de documentar” – 2000 USD

– ”Premiul HBO – 3 zile la TIFF” va fi pus la dispoziţia celor 9 (nouă) finalişti ai celor trei categorii

Anunţarea câştigătorilor celor 3 secţiuni se va face în cadrul galei de decernare a premiilor celei de-a douăsprezecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, ce urmează să se desfăşoare la Cluj-Napoca, în perioada 31 mai – 9 iunie 2013. Concursul Naţional de Scenarii este unul dintre cele mai importante proiecte iniţiate şi derulate de HBO România. Câştigători ai ediţiilor anterioare ale concursului lansat de HBO România şi realizat în parteneriat cu TIFF s-au afirmat în scurt timp nu numai la nivel naţional, dar şi internaţional, demonstrând seriozitatea şi autenticitatea concursului.