Arnold Schwarzenegger, celor care nu se vaccinează: „La naiba cu libertatea voastră”

De: Ana Obretin / 13.08.2021, 11:02
Arnold Schwarzenegger, celor care nu se vaccinează:

Arnold Schwarzenegger a lansat un avertisment sever către cei care neagă existența COVID-19. Actorul, care se numără printre cei care susțin vaccinarea, a declarat într-un nou interviu video că unele persoane sunt în continuare în „stare de negare” cu privire la faptul că SARS-CoV-2 este un virus mortal.

„Există încă oameni care trăiesc în negare, există încă oameni care nu cred în măști, există încă oameni acolo care spun ‘Ei bine, nu trebuie să respectăm distanțarea socială și toate aceste lucruri'”, a declarat acesta pentru CNN. 

„Și cred că oamenilor ar trebui să li se amintească mereu că experții spun că trebuie să purtăm măști, mai ales atunci când stăm la interior, experții spun că ar trebui să ne spălăm pe mâini în mod regulat, ar trebui să fie distanțare, mai ales acum cu această nouă revenire a virusului, care este la al patrulea val acum, că trebuie colaborăm cu adevărat”, a mai spus acesta.

„Uite, eu sunt un expert în cum să construiesc un biceps… nu există nimeni care să știe mai multe despre un biceps decât mine, pentru că am studiat această problemă timp de 50 de ani. Și același lucru este valabil și în cazul virusului. Există oameni care sunt experți, care au studiat an după an … Dr. (Anthony n.r.) Fauci (a studiat virusuri, n.r.) întreaga sa viață, de ce nu ai crede pe cineva de genul acesta?”, a comentat starul.

„Cred că oamenii ar trebui să știe că există un virus aici, acesta ucide oamenii. Și singurul mod în care îl prevenim este să ne vaccinăm, să purtăm măști, să respectăm distanțarea socială, să ne spălăm mâinile tot timpul și nu doar să ne gândim ‘Ei bine, libertatea mea puțin afectată aici’. Nu, la naiba cu libertatea ta. Pentru că odată cu libertatea vin obligații și responsabilități”, a spus Schwarzenegger foarte pasional.

Actorul și fostul guvernator al Californiei a făcut comparații cu regulile de circulație: „Nu poți spune doar ‘Am dreptul să fac x, y și z’ atunci când afectezi alte persoane. Atunci devine grav. Nu este diferit de un semafor. Au pus semaforul în intersecție astfel încât cineva să nu omoare pe altcineva din întâmplare. Nu poți spune ‘Nimeni nu îmi va spune să mă opresc aici, o să trec chiar prin el’. Da, atunci ucizi pe altcineva”.

„Este același lucru cu virusul. Nu poți merge și să nu porți mască, deoarece, atunci când respiri, poți infecta pe altcineva și poți infecta pe cineva care apoi se îmbolnăvește și poate muri”, a continuat starul, adăugând celor care cred că, „potrivit principiilor lor, aceasta este o țară liberă și au libertatea de a nu purta mască”: „Da, ai libertatea de a nu purta mască, dar știi ceva? Ești un ticălos pentru că nu porți mască”.

CITEȘTE ȘI: Arnold Schwarzenegger, la primul rol într-un serial TV, o producție de spionaj

Arnold Schwarzenegger compară invazia Capitoliului cu Noaptea de Cristal a naziștilor

CNN concediază trei angajați pentru că au venit la muncă nevaccinați

Pete Parada, bateristul de la The Offspring, dat afară din trupă pentru că nu se vaccinează anti-Covid

Foto: Profimedia Images