America! America!

Ca oricarui creator vizionar, si lui Cristofor Columb i s-a intamplat acelasi lucru: la plecare a avut o tinta precisa, dar a ajuns in cu totul alta parte decat unde-si propusese sa ajunga.

Cristofor Columb nu poate fi inteles in afara timpului sau, un timp al innoirii, al orizonturilor largi, al individualismului, intr-un cuvant, timpul Renasterii. Veacul al XV-lea este unul al intrebarilor, al redescoperirii Omului care, cautandu-L pe Dumnezeu, se regaseste pe sine. Oamenii prind curaj, cauta aventura, infrunta necunoscutul. Corabiile lusitane si spaniole incep sa despice zarile Atlanticului, iar temeritatea ia locul prudentei navigatii de cabotaj. Marea Mediterana, inchisa comertului cu Orientul de catre turci, devine un lac european in comparatie cu nemarginirea Atlanticului, a Oceanului Indian si, in curand, a Pacificului. Este timpul oamenilor care viseaza, indraznesc si risca, iar Columb are stofa din care se croiesc invingatorii.

Omul

Nascut pe 30 octombrie 1451 in familia unui modest tesator de lana din Genova, Columb intra, in 1471, ca marinar in serviciul lui René d’Anjou, conte de Provence. In urma unui naufragiu, el ajunge, in 1476, la Lisabona, orasul-fanion al expeditiilor atlantice din acea vreme. Se casatoreste, la sfarsitul lui 1479, cu Filippa de Perestrello e Moniz, nepoata si sora unor navigatori si antreprenori celebri. Calatoreste mult spre Madeira si Guineea, castigand experienta, intocmind harti, facand calcule. O eroare majora il convinge ca ar putea ajunge in Indii navigand spre vest. Bazandu-se pe o harta intocmita de celebrul cartograf florentin Paulo Toscanelli, Columb calculeaza ca distanta dintre Lisabona si Cipangu (Japonia) ar fi de 78 de grade longitudine, in loc de 229 de grade, cum este in realitate. Greseala influenteaza favorabil hotararea lui Columb de a propune, pe rand, suveranilor portughezi si spanioli proiectul calatoriei sale spre apus. In 1482 i se naste un fiu, Diego, viitor vicerege al Americii spaniole. Posteritatea familiala o data asigurata, Columb se dedica total ideii care il framanta si a carei realizare ii va conferi titlul de cel mai mare descoperitor al istoriei.

Proiectul

Deparazitarea câinilor de apartament: O necesitate absolută (P)

5 filme despre jocuri de noroc și cazinouri inspirate din viața reală

Columb este un ambitios, un perseverent, un incapatanat chiar. Calitate esentiala in conditiile in care contemporanii sai il privesc ca pe un amator, un idealist, un visator. In 1484, genovezul isi prezinta proiectul regelui Joao al II-lea al Portugaliei, care il primeste cu bunavointa si il incredinteaza studiului unei comisii de experti, dar aceasta il respinge. Savantii portughezi intuisera instinctiv realitatea, calculele lui Columb parandu-li-se total fanteziste, fapt perfect adevarat.

Dezamagit, Columb pleaca in Spania, unde, in doua randuri (mai 1486 si septembrie 1487), este primit in audienta de catre regina Isabella. Noi sperante, noi dezamagiri, mai cu seama ca Joao al II-lea isi pierde total interesul pentru ideea genovezului o data cu atingerea Capului Bunei Sperante de catre Bartolomeo Diaz, in 1488, si, implicit, cu materializarea posibilitatii de a se naviga spre Indii prin sudul Africii. Singura nadejde ramane Isabella, al carei fost confesor, Juan Perez, intervine pentru ca lui Columb sa i se acorde o noua sansa. Abilul calugar are grija sa-i atraga atentia credincioasei suverane asupra maretelor perspective ale convertirii la crestinism a locuitorilor din eventualele teritorii descoperite.

De data aceasta, regina se lasa convinsa, mai ales ca Luiz de Santangel, vistiernicul sotului ei, regele Ferdinand, se obliga sa gaseasca suma de doua milioane de maravedis necesara finantarii expeditiei. La 17 aprilie 1492, se incheie, la Santa Fe, intelegerea prin care lui Columb i se acorda titlurile de amiral, vicerege si guvernator al pamanturilor pe care le va descoperi, ca si privilegiul de a dispune de o zecime din toate bogatiile achizitionate sau gasite.

In sfarsit, Columb poate pleca in intampinarea destinului sau, pe care el il considera deja hotarat de Sfanta Treime. „Dumnezeu m-a facut sol al cerului nou si al pamantului nou, create de El”, scrie, cu mistica convingere, navigatorul, intr-o scrisoare adresata donei Juana de la Torros.

Aventura

Beneficiind de sprijinul bogatei familii de armatori si navigatori Pinzón din Palos, Columb reuseste sa gaseasca cele 3 corabii necesare calatoriei. Navele, cu toate deficientele pe care le prezinta (in primul rand cele legate de lipsa conditiilor elementare pentru marinari), sunt solide si vor rezista cu bine marilor incercari ale expeditiei. Viteza pe care o ating variaza intre 20 si 25 de km pe ora – o performanta excelenta pentru acele timpuri.

Santa Maria, vasul amiral, este comandat de catre insusi Columb, secondat de Juan de la Cosa si Peralonso Pinzón, Nina se afla sub comanda lui Yánez Pinzón, iar Pinta – sub a lui Martin Alonso Pinzón si Francisco Pinzón. Daca nu ar fi Columb, expeditia ar putea sa para mai degraba o intreprindere personala a familiei Pinzón care, de altfel, mai tarziu isi va aroga pentru sine meritul descoperirii Americii. Echipajele sunt compuse din 90 de marinari, 40 pe Santa Maria si cate 25 pe celelalte nave.

In zorii zilei de 3 august 1492, cele trei caravele ridica ancora din micul port Palos, indreptandu-se spre Insulele Canare, pentru o scurta escala. Dupa entuziasmul primelor zile de navigat, apar nelinistile, indoielile, teama. Timpul trece, iar calculele initiale eronate ale lui Columb se fac simtite in prelungirea peste masura a calatoriei. Pentru a potoli starea de razvratire ce incepe sa se manifeste in randul echipajelor, amiralul le comunica oamenilor sai distante false, mult mai mici decat cele reale. Astfel, pe 5 octombrie, in loc de 33 de leghe, inregistreaza doar 17, cinci zile mai tarziu notand 44 de leghe in loc de 59. Si asa in fiecare zi.

Descoperirea

Nervozitatea marinarilor creste, cu toate eforturile lui Columb de a le ascunde distanta reala care ii separa de casa. In timpul calatoriei, Cristofor Columb da adevarata masura a personalitatii sale: calm, hotarare, curaj, competenta si intuitie. Nu-l clintesc din decizia de a merge inainte nici macar amenintarile cu moartea proferate de catre oamenii nemultumiti. Argumentul sau este simplu: fara el nu se pot intoarce acasa, iar daca, prin cine stie ce miracol, vor ajunge pe tarmurile Spaniei, rebelii vor fi cu totii spanzurati. Totodata, fagaduieste zece mii de maravedis si o tunica de matase celui care va zari primul pamantul. De altfel, semnele apropierii acestuia se inmultesc si, in seara zilei de 12 octombrie 1492, la orele 23.00, se aude, in sfarsit, izbavitorul strigat: „Pamant! Pamant!” Intr-adevar, Rodrigo de Triana zarise, si nu se inselase, tarmul insulei Watling, aflata la 24ș latitudine nordica si 74ș30Â’ longitudine estica. Desi acosteaza la tarm abia a doua zi, pe 13 octombrie, credinciosul Columb hotaraste sa-si dateze descoperirea cu 12, pentru ca numarul zilelor necesare traversarii Atlanticului sa coincida cu numarul anilor lui Hristos: 33.

O data ivite zorile, Columb, insotit de catre Martin Alonso Pinzón, Yánez Pinzón si notarul Rodrigo de Escobeda, debarca pe tarmul insulei si, in numele catolicilor regi ai Spaniei, Ferdinand si Isabela, ia in posesie noile pamanturi descoperite.

Cat despre Rodrigo de Triana, acesta, o data intors in Spania, nu-si va primi rasplata promisa, insusita, se pare, chiar de catre Columb. Dezamagit, va fugi in Maroc si se va converti la islamism. Marile descoperiri isi au intotdeauna sacrificatii si deziluzionatii lor.

De altfel, unul dintre deceptionatii momentului va fi insusi Columb. Odata trecuta euforia descoperirii, urmeaza trezirea la realitate: nu exista nici aur, nici argint, nici mirodenii. Chiar in ziua de 13 octombrie, Columb noteaza in jurnalul sau: „Ma straduiam sa aflu daca prin acele locuri exista aurÂ… M-am hotarat sa-mi continuu drumul spre sud-vest, in cautare de aur si de pietre pretioase.”

Obsesia aurului il impinge pe amiral inainte, acum ca si in urmatoarele sale expeditii. Deocamdata, trebuie sa se multumeasca doar cu descoperirea altor insule, printre care Cuba (28 octombrie) si Haiti (5 decembrie). La 25 decembrie, aici va lua fiinta prima asezare europeana din Lumea Noua si va fi botezata in consecinta: Navidad (Craciunul).

Blandetea bastinasilor intalniti, vegetatia luxurianta si fertilitatea solului nu-l pot face insa pe Columb sa-si ascunda dezamagirea in fata evidentei. Desi convins ca se afla in tara Marelui Han (Asia), el nu gaseste nici mirodenii si nici aurul atat de mult ravnit si, mai ales, promis monarhilor spanioli.

Imbarcand cativa indieni la bordul navelor sale, amiralul se intoarce, la 15 martie 1493, in Spania, ancorand in acelasi port din care plecase in marea aventura: Palos.

Gloria, umilinta & sfarsitul

Cristofor Columb este primit ca un invingator, drumul spre Barcelona semanand cu un mars triumfal. Mii de oameni vin sa-l intampine, sa-l vada pe el si mai ales pe cei cativa bastinasi cu bratari si salbe, cu papagali si plante rare; Isabella si Ferdinand isi onoreaza promisiunile facute anterior si ii confirma titlurile de amiral, vicerege si guvernator al tinuturilor descoperite. Nici recompensa financiara nu e de neglijat, 335.000 de maravedis rasplatind eforturile genovezului de a da Castiliei si Aragonului o noua lume. Columb este consultat in probleme de politica internationala, curtat, pretuit, admiratÂ…

Â…dar si urat, invidiat , criticat.

Faima si onorurile nu-i aduc numai prieteni, ci si dusmani care nu ezita sa-l atace si sa picure otrava in urechile regilor Spaniei: unde sunt bogatiile promise, unde e aurul, unde sunt mirodeniile, care sunt beneficiile Spaniei?

Columb reuseste totusi sa-si convinga suveranii sa-i mai acorde o sansa. La 27 septembrie 1493, 17 caravele si 1.500 de oameni pornesc din Cádiz in a doua expeditie spre America, in scopul de a descoperi noi teritorii si de a le coloniza.

Din nefericire, in aceasta calatorie, ca si in urmatoarele, Columb se va confrunta cu violentele dintre indigeni si spanioli si cu neintelegerile dintre colonisti. El descopera, totusi, o serie de insule din arhipelagul Caraibelor si, mai cu seama, in timpul celei de-a treia calatorii (mai 1498 – octombrie 1500) gurile fluviului Orinoco. Acum, insa, sufera si umilinta suprema a arestarii si punerii sale in lanturi, a confiscarii averii si arhivei sale. Trimis in Spania pentru a fi judecat pentru presupuse abuzuri, este totusi eliberat si repus in drepturile de amiral, dar nu si in acelea de vicerege.

Umilit si uitat dupa cea de-a patra expeditie (9 mai 1502 – 7 noiembrie 1504), Columb se stinge, bolnav de podagra, la Valladolid, la 20 mai 1506, neincetand sa-si revendice drepturile si sa-si ceara banii care-i erau datorati.

Trupul sau urmeaza soarta omului Columb, calatorind mult (Valladolid, Sevilla, Santo Domingo, Havana, Sevilla) pana sa-si gaseasca linistea vesnica si pretuirea recunoscatoare a oamenilor. Doar consecintele descoperirilor sale: colonizarea Lumii Noi, dezvoltarea navigatiei, afluxul metalelor pretioase pe piata europeana si, implicit, avantul schimbului, al creditului si al industriei ne dau adevarata dimensiune a omului, a navigatorului si a amiralului Cristofor Columb.

de Dan Falcan, istoric