Cine se trezeşte de dimineaţă… ajunge să prezinte Ştirile PRO TV!

De: Cătălina Matei / 13.05.2013, 10:49
Cine se trezeşte de dimineaţă... ajunge să prezinte Ştirile PRO TV!
A trecut deja un an de când Mihai Dedu împarte pupitrul Ştirilor PRO TV de la ora 7.00 cu Andreea Marinescu şi Lavinia Petrea. Printre ştiri şi pauze publicitare, cei trei reuşesc să savureze împreună o cafea. Cât de dependenţi sunt de licoarea magică? La fel ca şi de televiziune!

– Obişnuiţi să vă beţi cafeaua împreună, înainte de a intra în direct?
Mihai: În general, nu, o bem în timpul emisiunii, nu prea avem timp înainte pentru că nu este chiar miezul zilei, suntem încă în noapte înainte de a intra în direct.
Andreea: Pentru că ajung, de obicei, pe la ora 5.00 în PRO TV, îmi beau cafeaua şi încep ziua de fiecare dată cu Neti. Bem, că fetele, o cafea „vorbită”. Dar e doar prima. A doua e de obicei la pupitrul Ştirilor PRO TV, împreună cu Mihai. Amândoi bem cafea cu lapte fără zahăr şi cei din echipa ştiu acest lucru. Până la ora 10.00, când se termină ştirile, se mai strecoară încă una. Aşa că, în total, beau trei cafele.

– Câte cafele consumaţi pe zi?
Lavinia: În săptămâna în care sunt la pupitrul Ştirilor PRO TV beau cel mult două cafele. Una, este regulă, o beau acasă. Este primul lucru pe care îl fac după ce mă trezesc. Îmi pregătesc de cu seara cafetieră şi doar apăs pe un buton. Acel moment în care îmi beau cafeaua cu puţin lapte, pe canapea în faţa televizorului dat pe MTV, este felul meu de a mă pregăti pentru o zi foarte matinală. Tot atunci citesc şi presa online, în special sport.ro, ca să nu mă prindă băieţii pe picior greşit când vorbesc despre fotbal.
Mihai: Maximum cea de dimineaţă şi nici aceea de multe ori. Eu de obicei nu prea beau cafea, sunt de părere că energia ţi-o procuri singur, vine din interior.

– Cine întârzie cel mai des? şi cine ajunge primul la machiaj?
Mihai: Fetele ajung mereu primele la machiaj, aşa cum este şi normal, pentru că la ele pregătirea durează mai mult, iar de întârziat nici nu se pune problema pentru că s-ar vedea pe post.
Andreea: Nu întârzie nimeni niciodată. Mihai ajunge ultimul pentru că el nu are nevoie de prea mult machiaj… deh, ce să-i faci, are un ten perfect!

– Vă întâlniţi şi în afara orelor de program?
Andreea: Eu cu Lavinia mai furăm uneori câte o cafea la terasă, însă în ultima vreme nu am mai reuşit, pentru că atunci când eu sunt la pupitru ea e pe teren şi invers. Cu Mihai cred că mă străduiesc să ne vedem de un an. O să şi reuşim până la urmă, sunt convinsă!

– Mihai, îţi mai aminteşti când ai scos prima domnişoară la o cafea?
Nu cred că am fost la cafea cu nimeni pentru că nu prea beau nici eu, la un suc poate. Probabil se întâmpla prin generală, la „Centrul Răcoritoare” de lângă şcoală, unde se dădea sirop la pahar.

– Şi care a fost cea mai mare nebunie pe care ai încercat-o până acum?
Anul trecut am înotat cu Matei cu delfinii, când am fost în concediu în Republica Dominicana. Ar mai fi câteva lucruri care se întâmplă la Disneyland, trebuie să ai foarte mult curaj să te dai într-unele din jucăriile acelea, am încercat şi eu câteva când am fost cu băiatul, că doar nu era să-l las singur! Unele cer un dram de nebunie ca să te urci în ele, însă de multe ori nu ştii exact ce fac, îţi dai seama ce e cu tine doar când a început turul.

– Cum îl motivezi să-şi facă temele sau să menţină curăţenia în cameră?
Pentru cea de-a doua activitate nu prea ai cum, iar legat de prima îl mai avertizezi că nu mai merge la fotbal, că mai tăiem din gadget-uri, dar la final zice că noi şi face tot ca el.

– Revenind la licoarea magică, Andreea, ai o cană preferată din care îţi bei cafeaua?
Acasă am o cană din ceramică albă de la prietena mea Camelia Dontu de care nu mă despart niciodată. Băutul cafelei face parte din ritualul dimineţilor de acasă.

– Dar tu, Lavinia, care a fost cel mai neobişnuit loc în care ai savurat o cafea?
De curând, în avionul militar Spartan în drum spre Afganistan. A fost cel mai lung drum pe care l-am făcut până acum cu avionul – 12 ore (în care nici nu am dormit). La destinaţie am ajuns la 7 dimineaţa şi am intrat direct în filmări. Primele cafele le-am savurat, de următoarele am avut nevoie să mă ţină în priză. A fost însă o cafea foarte bună preparată de o femeie-militar.

– Ştiţi cum se obţine cea mai scumpă cafea din lume? Aţi încercat până acum?
Lavinia: Dacă mă gândesc cum se obţine, pardon, din ce se obţine … nu cred că îmi vine să beau. Poate doar să beau să spun că e minunată şi abia apoi să aflu că s-a obţinut din .. excremente de pisică.

– Sărbătoriţi un an de când sunteţi la pupitul Ştirilor PRO TV alături de Mihai Dedu. Cum a fost acest an pentru voi?
Lavinia: Nu cred că a trecut un an! A zburat, unde s-a dus atât de repede? 🙂 Chiar mi se pare că a trecut foarte repede. Mi-a plăcut! Şi mi-a plăcut din ce în ce mai mult pe măsură ce m-am obişnuit cu tot ce mi se întâmplă. Sunt bucuroasă că fac parte dintr-o echipă veselă, că sunt înconjurată de oameni pozitivi şi optimişti. Unii poate vor spune că exagerez sau zic asta doar aşa … că e moment aniversar, dar credeţi-mă, sunt dimineţi în care, în pauze râdem cu lacrimi. E foarte important ca noi să fim o echipă, să ne simţim bine unii lângă ceilalţi ca să putem trasmite asta şi celor de acasă şi chiar dacă avem şi ştiri foarte triste, noi trebuie să le transmitem telespectatorilor un „bună dimineaţa” cald, optimist, energic şi le mulţumim că aleg să îşi înceapă ziua alături de noi.
Andreea: Foarte grăbit a fost anul ăsta! Timpul a trecut repede, e drept am şi schimbat peisajul la fiecare săptămână şi ne-am bucurat de noua experienţă intens, aşa că totul a trecut foarte, foarte repede! A fost un an excepţional în care ne-am bucurat dimineţile alături de cei care ne urmăresc, am cunoscut oameni noi şi am descoperit o echipă fabuloasă, atât în platou, cât şi în regie, machiaj şi garderobă, alături de care e o onoare şi o plăcere să lucrez.
Mihai: Atmosfera în echipa este una destinsă, foarte plăcută, este adevărat că există diferenţe între Lavinia şi Andreea: cu Andreea vorbesc destul de mult despre copii, cu Lavinia am foarte multe în comun, fiind aceeaşi zodie, ba chiar împărţim aceeaşi zi de naştere (10 iulie), sunt multe lucruri pe care nici fraţii nu le au atât de mult în comun. Din fericire, nu suntem niciunul la fel şi acesta este un lucru constructiv, care duce la o atmosferă ce permite realizarea unei emisiuni de ştiri aşa cum scrie la carte, dacă există carte pentru aşa ceva, dacă nu, o inventăm noi.

Cătălina Matei