Dezbrăcatu’ – Din confesiunile unui bărbat divorţat

De: Cătălina Matei / 20.03.2014, 15:16
Dezbrăcatu’ – Din confesiunile unui bărbat divorţat
Se pare că 2014 este anul schimbărilor în viaţa lui Codruţ Kegheş alias Dezbrăcatu’ de la “Cronica Cârcotaşilor”. Vedeta Prima TV a trecut printr-un divorţ şi prezintă încă o emisiune, şi anume ”Cireaşa de pe tort”, alături de bucătarul Remus Nica. Cât de bine îi priesc aceste schimbări? Aflăm imediat!

– Cu ceva timp în urmă ne declarai că îţi place să inventenzi reţete. Care este specialitatea ta?

Nu pot să spun că am o specialitate. În general gătesc în funcţie de inspiraţia de moment şi de ingredientele pe care le am. 

– De când ai intrat în echipa „Cireşei de pe tort” ce alte trucuri ai descoperit?

Că pot să filmez trei emisiunii, după matinalul de la radio, şi pot să fiu la fel de odihnit.

 

– Crezi că ai putea să-ţi deschizi propriul restaurant?

Da. Dar, momentan nu mă bag, pentru că este nevoie de foarte multe autorizaţii şi n-am răbdare să stau la cozi.

 

– Dacă ar fi să te asemeni cu un condiment care ar fi acesta? Şi de ce?

Şofran. Scump şi rar.

 

– Ce ingredient nu trebuie să lipsească niciodată din frigiderul unu bărbat divorţat?

Ardeiul iute.

 

– Care este desertul preferat al puştiului tău?

Îngheţata.

 

– Şi care este cea mai recentă trăsnaie pe care a făcut-o? Dar tu?

Şi-a tuns singur bretonul. Iar a mea, că m-am luat după el.

 

– Ai început şi un nou sezon de „Cronicuţă”. Ce noutăţi aţi pregătit?

Uitaţi-vă şi o să vedeţi. E de văzut şi apoi de povestit.

 

– De cât timp activezi cu succes la „Cronică”?

De 13 ani.

 

– Ce nu te vezi făcând niciodată în televiziune?

Emisiuni din cele care se fac la alte posturi seara, începând cu ora 22.00.

Cătălina Matei