Filmul „A Quiet Place Part II” – un nou record de încasări în pandemie

De: Ana Obretin / 31.05.2021, 10:15
Filmul

Filmul „Fără Zgomot 2/ A Quiet Place Part II”, de John Krasinski, a înregistrat cel mai bun debut în box office-ul nord-american de la izbucnirea pandemiei, cu încasări de 48,4 milioane de dolari. Performanța este cu atât mai surprinzătoare cu cât prima parte a seriei a avut încasări de 50,2 milioane de dolari în weekendul premierei, în 2018. Iar cifra s-ar putea ridica la aproape 60 de milioane de dolari cu încasările de luni, având în vedere că americanii au avut un weekend liber prelungit, cu sărbătoarea dedicată militarilor decedați în conflicte (Memorial Day).

Cu Cillian Murphy, Emily Blunt, Noah Jupe și Millicent Simmonds în distribuție, horrorul „A Quiet Place Part II” urmărește familia Abbott, ce și-a părăsit casa unde au avut loc evenimente tragice și care este acum nevoită să înfrunte terorile lumii exterioare.

Anterior, recordul pentru cel mai bun debut în pandemie în America de Nord a fost deținut de „Godzilla vs. Kong”, care a vândut bilete de 30 de milioane de dolari în primele trei zile de la lansarea în cinema.

O altă premieră așteptată anul acesta, „Cruella”, de Craig Gillespie, cu Emma Stone în rolul principal, a reușit să ocupe locul al doilea în box office-ul nord-american, cu încasări de 21,3 milioane de dolari. În Londra anilor 1970, o tânără creatoare de modă este obsedată de pielea câinilor, în special de cea a dalmațienilor. Ea va deveni, în cele din urmă, o legendă nemiloasă și terifiantă cunoscută sub numele de Cruella de Vil. Pelicula a fost lansată simultan în cinema și pe Disney Plus.

Podiumul este completat de un alt horror, „Spiral”, cea mai recentă parte din franciza „Saw”, care a avut încasări de  2,3 milioane de dolari.

Veteranul francizei Darren Lynn Bousman este regizorul peliculei cu Chris Rock, Max Minghella și Samuel L. Jackson în rolurile principale și care urmărește eforturile unor polițiști de a prinde un ucigaș ce îl imită pe Jigsaw. Filmul a primit recenzii amestecate, mulți remarcând însă faptul că se înscrie în binecunoscuta linie, cu scene grafice care îți pot întoarce stomacul pe dos.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în weekend în cinematografele nord-americane este completat de  “Wrath of Man – Furia unui om periculos/ Wrath of Man”, de Guy Ritchie (2,1 milioane de dolari), „Raya și ultimul dragon/ Raya and the Last Dragon”, de Don Hall și Carlos López Estrada (1,99 de milioane de dolari), Godzilla vs. Kong, de Adam Wingard (852.000 de dolari), „Demon Slayer the Movie: Mugen Train”, de Haruo Sotozaki (837.000 de dolari), „Dream Horse”, de Euros Lyn (652.373 de dolari),  Those Who Wish Me Dead”, de Taylor Sheridan (545.000 de dolari), și de relansarea hitului „Ziua Z: Apocalipsa/ World War Z”, de Marc Forster (347.000 de dolari).

CITEȘTE ȘI: Jon Voight se va retrage din carieră după ce va fi jucat rolul perfect în filmul fiicei sale, Angelina Jolie

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, lider în box office-ul românesc de weekend

Avatar” redevine lider în topul filmelor cu cele mai mari încasări din istorie, după o relansare în China

“Wonder Woman 1984”, record de încasări în pandemie. „Wonder Woman 3”, confirmat

Hugh Grant ar putea juca în noul thriller al lui Guy Ritchie

„Jurassic World”, filmul care a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari în timp record

Foto: Profimedia Images