“Friends” va fi musical pe Broadway

De: Nicoleta Nicolae / 07.04.2014, 12:00
“Friends” va fi musical pe Broadway
“O idee de un miliard de dolari!”. Aşa consideră Jennifer Aniston initiaţiva sa de a transforma serialul “Friends” (“Prietenii tăi”) într-un musical pe Broadway.

Se pare că actriţa în vârstă de 45 de ani este în discuţii avansate de a transforma popularul sitcom într-un proiect muzical de care să se ocupe buna ei prietena, Sheryl Crow.

“Jen este complet îndrăgostită de această idee. Împreună cu Sheryl Crow a creionat destul de puternic ideea acestui show cu muzica specifică anilor ’90 în care, desigur, să joace o echipă de actori care să reprezinte versiunea mai tânără a starurilor din Friends, care acum au în jur de 40 de ani”, a declarat un apropiat al actriţei pentru RadarOnline.com. “Creatorii sitcomului pot fi ignoraţi dacă Jen reuşeşte să coopteze casa de producţie”, a mai spus aceeaşi sursă.  

 

Este pentru prima dată când Jennifer Aniston este de acord să readucă la viaţă celebrul sitcom, pentru că până acum actriţa a fost vehement împotriva ideii de a fi realizat un film “Friends”.

“Nu-mi imaginez cum s-ar putea face asta! Nu e ceva normal. Friends este făcut pentru a fi urmărit în sufragerie, nu într-un cinematograf. Nu are nici un sens, din punctul meu de vedere”, spunea actriţa.

Până atunci, fanii  o pot vedea pe Jennifer Aniston de luni până joi, de la ora 21.00, în serialul “Prietenii tăi” (“Friends”) la Pro Cinema.