Legumele verzi și galbene previn pierderea vederii

Apropo.ro / 16.08.2006, 13:28
Legumele verzi și galbene previn pierderea vederii
O dieta bogata în legume, precum mazare, broccoli sau porumb dulce, previne pierderea vederii în cazul persoanelor în vârsta, este concluzia unui studiu publicat în Archives of Ophthalmology, informeaza dailymail.co.uk. Cercetatorii au descoperit ca legumele verzi și galbene

O dieta bogata în legume, precum mazare, broccoli sau porumb dulce, previne pierderea vederii în cazul persoanelor în vârsta, este concluzia unui studiu publicat în Archives of Ophthalmology, informeaza dailymail.co.uk.

Cercetatorii au descoperit ca legumele verzi și galbene conțin substanțe care protejeaza ochii împotriva bolilor care apar odata cu înaintarea în vârsta.

Femeile cu vârste de peste 75 de ani, care au avut o dieta foarte bogata în fructe și legume precum mazare, broccoli, porumb dulce sau dovleac, prezinta un risc mai scazut de degenerare maculara, o boala a ochilor produsa de îmbatrânire.

Compușii prezenți în aceste legume reduc riscul de apariție a acestei boli pentru ca au capacitatea de a absorbi lumina albastra care ar putea afecta zona din spatele retinei, întaresc membranele oculare și elimina moleculele care ar putea distruge celulele ochiului.

Degenerarea maculara este principala cauza a apariției orbirii în rândul persoanelor cu vârste peste 50 de ani.

Macula este o mica zona situata în centrul retinei, acolo unde se focalizeaza razele de lumina, și este responsabila pentru vederea frontala, vederea de aproape și culoare.

Degenerarea maculara apare atunci când celulele maculei sunt afectate și nu mai funcționeaza. Nu exista tratament pentru aceasta boala, iar opțiunile sunt foarte limitate în ceea ce privește încetinirea procesului de degenerare.

La studiu, condus de o echipa de cercetatori de la Universitatea din Wisconsin, au participat 1.700 de femei, cu vârste cuprinse între 50 și 79 de ani. Fiecare dintre voluntare a furnizat specialiștilor detalii despre dieta alimentara din ultimii 15 ani.

Femeilor li s-au facut și teste de sânge pentru detectarea nivelului de carotenoizi, un grup de substanțe care dau culoarea galbena fructelor și legumelor.

Luteina și zeaxantina sunt doua substanțe din aceasta grupa a carotenoizilor depozitate în ochi și care acționeaza ca antioxidanți, neutralizând acțiunea radicalilor liberi care produc degenerarea la nivel celular.

Cercetatorii au descoperit ca femeile cu vârste sub 75 de ani, care au consumat foarte multe fructe și legume bogate în carotenoizi pe parcursul ultimilor 15 ani, prezinta un risc mai scazut de a fi diagnosticate cu degenerare maculara.

Totuși, cercetatorii au indicat faptul ca sunt necesare mai multe teste clinice pentru a confirma aceste descoperiri.

Ideea conform careia morcovii ar fi buni pentru vedere a fost deseori tratata de cercetatori ca un simplu mit. Totuși, autorii acestui studiu sunt de parere ca acest lucru ar putea fi adevarat pentru ca morcovii conțin vitamina A care împreuna cu alți nutrienți este vitala pentru sanatatea ochilor.

Mediafax