„Lupul de pe Wall Street”, cel mai piratat film din 2014

De: Nicoleta Nicolae / 31.12.2014, 11:00
Lungmetrajul "Lupul de pe Wall Street/ The Wolf of Wall Street", regizat de Martin Scorsese, ocupă primul loc în topul celor mai piratate filme pe internet în anul 2014 pe plan mondial, informează variety.com.

Potrivit acestui clasament întocmit de compania Excipio, specializată în monitorizarea pirateriei online, filmul „Lupul de pe Wall Street”, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a generat 30,03 milioane de descărcări ilegale pe internet.

Pe locul al doilea se află filmul de animaţie „Regatul de gheaţă/ Frozen” cu 29,9 milioane de descărcări ilegale pe internet.

Topul a fost alcătuit pe baza datelor obţinute în perioada 1 ianuarie 2014 – 23 decembrie 2014 şi dominat de filmele cu super-eroi, filme SF, lungmetraje fantasy şi filme de acţiune.

Vezi TOP 10 complet, pe mediafax.ro