Mads Mikkelsen îşi duce fiicele la Balul Debutantelor de la Paris

Apropo.ro / 14.10.2014, 09:03
Mads Mikkelsen îşi duce fiicele la Balul Debutantelor de la Paris
Fiicele lui Warren Beatty, Jamie Foxx şi Mads Mikkelsen, vor participa, alături de membri ai mai multor familii regale şi moştenitori ai unor familii bogate, la Balul Debutantelor, organizat pe 29 noiembrie la Paris.

Potrivit Mediafax, cei trei actori vor deschide evenimentul monden, organizat de Ophélie Renouard în scopuri caritabile, cu fiicele lor la braţ. Balul va avea loc la Palais National de Chaillot, iar fondurile care vor fi obţinute vor fi donate organizaţiei caritabile Enfants d’Asie (Copiii Asiei – n.r), care luptă pentru şcolarizarea tinerelor defavorizate.

Balul Debutantelor este un eveniment monden internaţional, relansat în 1992, inspirat de tradiţia aristocratică europeană, în care peste 20 de fete „de familie bună” îşi fac „intrarea în lume”, cum o cerea protocolul curţilor regale, înainte de a fi prezentate suveranilor.

Printre cele 25 de debutante, cu vârste între 16 şi 22 de ani, reprezentând 20 de ţări, se află şi Viola, fiica actorului danez Mads Mikkelsen, cunoscut din filme precum „Casino Royale” şi „Vânătoarea”, pentru cel de-al doilea obţinând premiul pentru interpretare masculină la Festivalul de la Cannes în 2012.

Foto: Hepta

De asemenea, vor mai participa britanica Ella Mountbatten, stră-strănepoată a ultimului vicerege al Indiei, americancele Juliette Dell, fiica fondatorului companiei de calculatoare Dell, şi Rose Fisher, moştenitoarea brandului de îmbrăcăminte Gap, prinţesa italiană Lavinia Boncompagni Ludovisi, chinezoaica Eleanor Lam şi brazilianca Ginerva Williams.

La ediţiile anterioare ale Balului Debutantelor, Sylvester Stallone, Alain Delon, Bruce Willis, Rosanna Arquette, Phil Collins şi Robert Kennedy Jr. şi-au însoţit fiicele la evenimentul monden caritabil.