Pierderea în greutate poate fi un simptom al demenței

Apropo.ro / 18.07.2006, 12:25
Pierderea în greutate poate fi un simptom al demenței
Pierderile în greutate pot constitui simptome ale instaurarii demenței la femei, este concluzia unui studiu aparut în Statele Unite, informeaza BBC News Online. La studiul realizat de o echipa de cercetatori de la Mayo Clinic, au participat o mie de femei care fusesera

Pierderile în greutate pot constitui simptome ale instaurarii demenței la femei, este concluzia unui studiu aparut în Statele Unite, informeaza BBC News Online.

La studiul realizat de o echipa de cercetatori de la Mayo Clinic, au participat o mie de femei care fusesera diagnosticate cu demența. Aceste femei au înregistrat pierderi în greutate cu aproximativ zece ani înainte de a fi diagnosticate cu aceasta boala.

Cercetatorii nu cred ca aceasta descoperire ar putea ajuta medicii sa diagnosticheze demența mai devreme, dar sunt de parere ca ar putea sa lumineze anumite aspecte ale modului în care demența afecteaza mecanismele creierului.

Studiul a fost prezentat în Spania, la o conferința care a avut ca subiect maladia Alzheimer.

Cercetatorii au identificat 560 de persoane care au fost diagnosticate cu demența între anii 1990 și 1994 și au comparat acest grup cu un altul format din persoane de aceleași vârste dar care nu sufereau de demența. Oamenii de știința au studiat greutatea pacienților de-a lungul ultimilor 30 de ani.

Femeile care s-au îmbolnavit de demența înregistrasera scaderi în greutate de câteva kilograme cu aproximativ zece ani înainte de a dezvolta simptomele demenței. Greutatea acestor femei a scazut și începând din momentul în care au manifestat pierderi de memorie.

Profesorul David Knopman, coordonator al echipei de cercetatori, este de parere ca maladia creierului interfereaza cu sistemul de întreținere a corpului, cu mult timp înainte ca memoria și gândirea sa fie afectate.

Knopman a indicat o serie de posibile explicații ale acestui fenomen: de exemplu, procesul prin care se instaureaza boala are efect asupra inițiativei, iar femeia își pierde interesul pentru hrana. O alta posibila explicație ar fi ca simțului gustului sau al mirosului se atenueaza.

Knopman a declarat ca o alta explicație ar putea fi schimbarile hormonale, mai ales cele legate de menopauza, pentru ca nu s-a înregistrat același fenomen și în rândul barbaților studiați.

Rebecca Wood, președinte executiv al Alzheimer’s Research Trust, este de parere ca cercetarile trebuie continuate pentru a se stabili modul în care se instaureaza demența și cum ar putea fi diagnosticata mai devreme aceasta boala.

Mediafax