SCHIMBARE neaşteptată în acest sezon la „Vocii României”! Iată ce decizie a luat Lori!

Apropo.ro / 07.11.2013, 16:00
SCHIMBARE neaşteptată în acest sezon la
Sâmbătă, la Vocea României începe etapa incendiară a confrontărilor, iar cei patru antrenori şi-au ales, la fel ca în fiecare sezon, un co-antrenor care să îi consilieze.

După şase show-uri în care numai vocile i-au diferenţiat pe aspiranţii la marele titlu, Loredana, Smiley, Brenciu şi Moga şi-au format echipele alcătuite din câte paisprezece concurenţi cu care vor merge mai departe în competiţie. Fiecare antrenor va stabili duete între membrii echipei sale, în urma cărora unul dintre ei va fi eliminat. Pretenţiile celor patru antrenori sunt mai ridicate ca niciodată, însă nu le va fi deloc uşor să ia o decizie, aşa că sfaturile co-antrenorilor vor fi extrem de preţioase.

Mai mult, regulile jocului se schimbă din acest sezon la Vocea României. După fiecare duet, concurentul care nu a fost ales de către propriul antrenor poate fi „furat” şi adus în altă echipă de oricare dintre ceilalţi trei prin apăsarea butonului verde. Dacă se întâmplă ca mai mulţi antrenori să îşi dorească vocea aflată pe scenă, alegerea va aparţine concurentului, la fel ca în etapa audiţiilor pe nevăzute. Moga, Brenciu, Loredana şi Smiley au dreptul să „fure” fiecare câte doi concurenţi din echipele colegilor.

Cornel Ilie, solistul de la Vunk, este în acest sezon asul din mâneca Loredanei la Vocea României. „Sunt mândru că fac parte din acest proiect. Dacă anii trecuţi mă uitam la televizor la Vocea României şi ţineam ba cu unul, ba cu altul, încercam să mă pun în pielea antrenorilor, acum am văzut că de acolo pare mult mai uşor decât este de fapt. Când iei parte la dueluri, îţi dai seama că toţi sunt foarte buni şi diferenţa între ei este doar de câteva note”, spune Cornel.

Cât despre colaborarea cu Loredana, solistul declară: „Mă bucur că am colaborat şi la Vocea României chiar în perioada în care ne ocupam de lansarea unei noi piese, «Nu ştiu cine eşti», pe care eu i-am scris-o. Îmi place că vorbim aceeaşi limbă şi ce simt eu faţă de unele prestaţii, simte şi ea, suntem pe aceeaşi lungime de undă”.

Alături de Smiley se va afla şi în acest an Şerban Cazan, absolvent de Conservator si producător în cadrul Hahaha Production. Şerban creează de cinci ani hit după hit împreună cu cel mai zâmbăreţ antrenor de la Vocea României.

„Spiriduşul” Moga, după cum s-a autointitulat, va pleca urechea la sfaturile lui Randi, cel care i-a fost co-antrenor şi în anii trecuţi la „Vocea României”.

Ca şi în celelalte două sezoane ale competiţiei, Horia se va sfătui cu buna sa prietenă, Monica Anghel. „Colaborarea din acest an cu Horia la Vocea României mi se pare cea mai bună de până acum. Eu am deja preferaţii mei printre concurenţi şi cred că Vocea României se află în echipa lui, sunt convinsă că şi Horia crede acelaşi lucru”, a declarat Monica.

Emisiune susţinută de Cosmote.