Schimbări la “Te cunosc de undeva!”: Monica Anghel în juriu, Andreea Bănică şi Velea, printre concurenţi

De: Cătălina Matei / 25.01.2014, 07:00
Schimbări la “Te cunosc de undeva!”: Monica Anghel în juriu, Andreea Bănică şi Velea, printre concurenţi
Cel de-al cincilea sezon al supershow-ului “Te cunosc de undeva!” vine cu schimbări spectaculoase, din primăvară, la Antena 1. La masa juriului şi în rândul concurenţilor care îşi vor demonstra talentele vocale şi actoriceşti cu ocazia transformărilor pe care le vor face pe scena “Te cunosc de undeva” se regăsesc nume mari ale show-biz-ului românesc.

Monica Anghel, Delia, Pepe şi Andrei Aradits sunt juraţii noului sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”.

 Şi echipa concurenţilor este una de senzaţie. Andreea Bănică, Elena Ionescu, solista trupei Mandinga, Raluka, Nicole Cherry, Alex Velea, Doru Todoruţ, solistul trupei Deepcentral, Florin Ristei şi Alex Maţaev (câştigătorul, respectiv finalistul celui de-al treilea sezon X Factor) vor fi protagoniştii spectacolului transformărilor care, şi de data asta, se anunţă senzaţional. Fiecare participant se află pentru prima oară pe scena “Te cunosc de undeva!”.

Monica Anghel se arată încântată de echipa artiştilor care participă, în acest sezon, la “Te cunosc de undeva!”: “Sunt convinsă că este o echipă foarte bună. Este o provocare pentru cei care vor face personajele, pentru că îşi vor descoperi noi valenţe care-i vor îmbogăţi ca artişti. Sunt sigură că această echipă va face publicul să urmărească cu mare interes şi bucurie fiecare ediţie “Te cunosc de undeva!”. De asemenea, va fi o provocare şi pentru noi, cei din juriu. Eu mi-am propus să fiu veselă, normală, să fiu eu!!”, spune jurata Monica Anghel. De asemenea, celebra artistă  e încântată că s-a întors în trustul Intact. “Mă bucur că m-am întors la Antena 1! Cu 99% dintre cei de aici am colaborat mult şi foarte bine şi sunt convinsă că aşa se va întâmpla şi de acum înainte”, mai spune ea.

Augusta Lazarov, Head of Entertainment Antena Group, spune că în cel de-al cincilea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, concurenţa între cei opt artişti concurenţi va fi extrem de puternică, parte dintre ei având deja un loc de top în muzica românească, iar parte, aflându-se la început de drum. “Vocile lor puternice vor răsuna în fiecare transformare şi vor surprinde prin descoperirea unor noi valenţe ale talentului care-i caracterizează în egală masură pe toţi opt. Motivaţia fiecăruia va conduce la realizarea unor numere extrem de spectaculoase, care vor fi jurizate într-o nouă formulă. Vom avea în fiecare ediţie invitaţi speciali şi duete surprinzătoare, decorul va fi schimbat complet, iar transformările consacrate de acest format tv nu se vor regăsi doar in rândul concurenţilor”, spune Augusta Lazarov.