#SELFIE, debutul în lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob

De: Mioara Tronaru / 22.04.2014, 08:00
#SELFIE, debutul în lungmetraj al regizoarei Cristina Iacob
Filmul #SELFIE - din 9 mai în cinematografe - marchează debutul regizoral al Cristinei Iacob în lungmetraj şi aduce pe marile ecrane o distribuţie tânără, energică şi extrem de talentată, avându-i în rolurile principale pe: Crina Semciuc, Olimpia Melinte, Flavia Hojda, Levent Sali, Vlad Logigan şi Alexandru Călin.

Din film nu lipsesc nici actorii consacraţi. Răzvan Vasilescu, Alina Chivulescu, Răzvan Fodor, Carmen Tănase şi Florin Călinescu sunt doar câteva dintre numele mari cărora le-au fost rezervate partituri centrale.

Cristina Iacob este o tânără regizoare şi scenaristă, licenţiată în regie de film şi absolventă a unui masterat în cinematografie în cadrul London Film.

A regizat până în prezent 2 lungmetraje: “Selfie” (cu: Crina Semciuc, Olimpia Melinte), care va avea premiera în cinematografele din România pe 9 mai 2014 şi “Un dar pentru tine“ (cu: Raluca Aprodu, Dragoş Bucur), aflat în postproducţie.

“Filmele mele abordează în general teme care mă frământă pe mine şi, de cele mai multe ori, acţiunea lor este compusă din întâmplări din experienţa mea personală. Am învăţat de la profesorii mei că este important să realizăm filme despre ceea ce cunoaştem cel mai bine. Proiectele mele cinematografice sunt deschise, pozitive, colorate. Publicul căruia m-am adresat până acum este cel cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani, este un public tânăr, care preferă comediile. În ceea ce priveşte metodele folosite, pot spune că îmi folosesc în general intuiţia”, declară Cristina Iacob.

“În film la Naşu’“ – mediumetraj (2012), “Zestrea” – scurtmetraj (2011), “Mircea Veroiu” – documentar (2010), “Raport despre indiferenţă”- scurtmetraj (2010) sunt alte câteva titluri semnate de Cristina Iacob.

Scurtmetrajul „Zestrea” a fost selecţionat la Cannes Short Film Corner, Festivalul Internaţional Dakino, Festivalul Internaţional de Film Cinemaiubit, Ruby Mountain Film Festival USA, unde a câştigat şi premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj studenţesc, iar “În film la Naşu’“ a fost selecţionat la nenumărate festivaluri internaţionale şi a obţinut premiul pentru pentru cel mai bun scurtmetraj de comedie la Eugene International Film Festival, în SUA.

“În prezent lucrez la proiectele mele viitoare, câteva scenarii pe care le am în dezvoltare, cu subiecte diferite, care implică, bineînţeles, genuri diferite de abordare. Mă preocupă foarte mult lansarea în cinematografe a primului meu lungmetraj, şi îmi doresc să fiu prezentă la cât mai multe proiecţii din întreaga ţară, alături de actorii din distribuţie. Îmi face plăcere să interacţionez cu publicul şi să-i simt reacţia . Totodată aş vrea să fac mai multe pentru scenariştii români şi pentru asociaţia pe care o reprezint”, a adăugat regizoarea Cristina Iacob.

Cristina Iacob este Preşedintele Asociaţiei Scenariştilor Români (ASCER).