Sesiune densa pentru parlamentari incepand de azi

Apropo.ro / 03.09.2006, 17:22
Sesiune densa pentru parlamentari incepand de azi
Parlamentarii revin, luni, la serviciu pentru sesiunea ordinara de toamna, având ca prioritați legile privind înființarea Agenției Naționale pentru Integritate și privatizarea BCR, la care se adauga restanțe precum Statutul

Parlamentarii revin, luni, la serviciu pentru sesiunea ordinara de toamna, având ca prioritați legile privind înființarea Agenției Naționale pentru Integritate și privatizarea BCR, la care se adauga restanțe precum Statutul minoritaților naționale și Legea Curții de Conturi.

Dupa aproape doua luni de vacanța și trei zile de sesiune extraordinara, senatorii se reunesc pentru începutul celei de-a doua sesiuni ordinare din acest an.

Atât la Senat, cat și la Camera Deputaților urmeaza sa fie stabilite componențele Birourilor Permanente, în structura carora vor aparea mici modificari în funcție de algoritmul parlamentar. De asemenea, la ședințele grupurilor parlamentare se va discuta despre liderii de grup, care în general ramân aceiași. În grupurile PSD s-ar putea discuta și de schimbari la conducerea unor comisii parlamentare.

Cu toate ca președintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a anunțat ca prin adoptarea, în sesiunea extraordinara, a Ordonanței privind privatizarea BCR și a Legii societaților comerciale, se încheie „procesul legislativ legat de integrarea europeana” la aceasta Camera, senatorii au deja o restanța. Deși s-a aflat pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, proiectul de lege privind organizarea Curții de Conturi nu a mai intrat în dezbatere deoarece inițiatorii proiectului nu s-au putut prezenta în plenul Senatului pentru a susține actul normativ, iar dezbaterea acestuia a fost amânata pentru sesiunea ordinara.

Conform declarațiilor președintelui Vacaroiu, în aceasta sesiune plenul Senatului trebuie sa dezbata și sa adopte circa 335 proiecte de lege, din care 245 sunt propuneri legislative.

Depus, în acest moment, la Camera Deputaților, senatorii se vor pronunța, în aceasta toamna, și asupra proiectului legii privind înființarea Agenției Naționale de Integritate, Senatul fiind și Camera decizionala în acest caz.

Totodata, imediat dupa propunerile de nominalizare pe care le va face președintele Traian Basescu, Parlamentul urmeaza sa voteze noua conducere a SRI și SIE. Înainte însa, parlamentarii vor trebui sa se pronunțe asupra pachetului legislativ privind siguranța naționala propus de Guvern, întrucât șeful statului a anunțat ca va nominaliza noii șefi ai serviciilor de informații numai dupa adoptarea acestor legi. Dezbaterile pe aceste acte normative se anunța însa a fi dificile și de lunga durata, întrucât PSD a anunțat ca va iniția propria varianta a acestor legi, în timp ce proiectele în varianta Guvernului nu întrunesc susținerea unanima a partidelor din coaliția majoritara.

Tot în aceasta sesiune, senatorii ar putea amenda și proiectul legii privind organizarea și funcționarea CNSAS, în sensul definirii exacte a unor termeni precum „poliția politica” sau „colaborarea cu Securitatea”, în conformitate cu parerile exprimate de partidele politice, urmând a se discuta.

Programul de luni al Senatului începe cu reuniunea Biroului Permanent, urmata de ședințe în grupurile parlamentare și de ședința plenului.

Atât la Senat, cat și la Camera Deputaților urmeaza sa fie stabilite componențele Birourilor Permanente, în structura carora vor aparea mici modificari în funcție de algoritmul parlamentar. De asemenea, la ședințele grupurilor parlamentare se va discuta despre liderii de grup, care în general ramân aceiași. La grupurile PSD s-ar putea discuta și de schimbari la conducerea unor comisii parlamentare.

La rândul lor, deputații urmeaza sa analizeze, în sesiunea parlamentara din aceasta toamna, proiectele de legi necesare pentru integrarea europeana a României, precum și restanțele din sesiunea trecuta, cum ar fi proiectul de lege privind Statutul minoritaților naționale.

Comisiile juridica, pentru învațamânt și pentru drepturile omului au început în februarie dezbaterea Statutului minoritaților naționale, dar n-au reușit sa analizeze nici jumatate din amendamentele depuse, ședințele fiind, de multe ori, suspendate din lipsa de cvorum. Dezbaterile la aceasta lege treneaza mai ales din cauza divergențelor din coaliția guvernamentala pe acest proiect, în special între PD și UDMR.

Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a declarat, saptamâna trecuta, ca votarea Statutului depinde de voința politica și ca, de un an, aceasta voința politica nu a existat.

De asemenea, Camera Deputaților trebuie sa voteze proiectele de legi considerate importante pentru integrarea europeana, printre aceste proiecte de lege aflându-se cel referitor la înființarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), Camera Deputaților fiind prima Camera sesizata.

Deputații așteapta sa analizeze și unele proiecte care se afla în dezbaterea Senatului, cum ar fi proiectul de lege privind societațile comerciale și Ordonanța referitoare la privatizarea Bancii Comerciale Române.

Atât deputații, cât și senatorii, ar trebui sa dezbata, în aceasta sesiune parlamentara, proiectul de lege privind bugetul de stat pe anul 2007 și cel al bugetului asigurarilor sociale pentru anul 2007.

Pe ordinea de zi a Parlamentului ar mai figura finalizarea de catre Comisiile juridice și Comisia SRI a unei anchete parlamentare legata de cazul Omar Hayssam.

Guvernul a fixat și termene pentru legile pe care le considera prioritați legislative. Astfel, proiectul privind înființarea Agenției Naționale de Integritate, care raspunde angajamentelor asumate în negocierile de aderare la Uniunea Europeana, are termen de finalizare luna septembrie 2006.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului de procedura civila ar trebui dezbatut în Parlament pâna la sfârșitul lunii noiembrie 2006. Tot pâna în noiembrie ar trebui adoptat proiectul de lege pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European, dar și proiectul de lege pentru completarea Legii pentru alegerea autoritaților administrației publice locale.

De asemenea, în luna noiembrie ar trebui încheiata procedura legislativa și în cazul proiectului de lege pentru modificarea și completarea legislației primare privind piața de capital. Pâna în septembrie 2006 va trebui finalizata procedura parlamentara pentru modificarea și completarea Legii patronatelor.

Proiectul de lege privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici reprezinta o alta prioritate a Guvernului, care are termen de finalizare în decembrie 2006.

Alaturi de aceste proiecte de lege, care sunt prioritați pentru integrarea în UE, reprezentând stegulețe galbene, Guvernul are în vedere, pentru aceasta sesiune parlamentara și promovarea cu prioritate a reglementarilor cu impact direct pe plan local.

Astfel, sunt prioritați pentru Executiv proiectul de Lege privind serviciul de transport public local (termen: decembrie 2006); proiectul de Lege privind protecția drepturilor persoanelor vârstnice (termen: noiembrie 2006); proiectul de Lege privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (termen: septembrie 2006); proiectul de Lege privind constituirea reprezentanțelor teritoriale ale Ministerului Economiei și Comerțului (termen: septembrie 2006); proiectul de Lege privind masuri pentru dezvoltarea activitații în domeniul construcțiilor de locuințe prin programe la nivel național (termen: octombrie 2006) ; proiectul de Lege pentru aprobarea cadrului de elaborare a „Programului Național de construcție a rețelei de canalizare și a stațiilor de epurare în zonele rurale care nu dispun de aceasta infrastructura” (termen: octombrie 2006).

Principalul partid de opoziție și-a stabilit și el prioritațile legislative pentru viitoarea sesiune parlamentara, acestea fiind în principal legile siguranței naționale și modificarea legii de funcționare a CNSAS. Aceste prioritați au fost înscrise într-o strategie elaborata de liderii grupurilor parlamentare, Ion Iliescu și Viorel Hrebenciuc, care mai amintește și necesitatea schimbarii Constituției în 2009.

În privința legilor siguranței naționale, PSD urmeaza sa depuna la Parlament propriile variante legislative, unul din obiectivele urmarite fiind întarirea controlului parlamentar asupra serviciilor de informații.

Strategia enumera, printre prioritați ale PSD, și modificarea Constituției, în 2009, „pentru a putea dispune de experiența practica a Uniunii Europene”.

În document mai sunt enumerate, la capitolul prioritați, modificarea legislației privind organizarea și funcționarea CNSAS, deblocarea activitații Autoritații Electorale Permanente pe baza cadrului legislativ actual, fara reformarea structurii de conducere a acestei instituții.

O alta prioritate este sprijinirea inițiativei privind introducerea votului uninominal la alegerile parlamentare, propunere care se afla în prezent în discuția Comisiei de cod electoral a Parlamentului, acesta fiind și o prioritate a PNL, care de asemenea vrea modificarea Constituției pentru a mari prerogativele Parlamentului și Guvernului fața de cele ale Președinției.

Și președintele Traian Basescu dorește modificarea Constituției pentru reglementarea raportului de forțe între puteri. El considera ca modificarea Constituției trebuie sa acorde o putere sporita premierului, prin adoptarea modelului republicii parlamentare, în care președintele are un rol simbolic, fie prin întarirea rolului președintelui, conform statutului conferit de republica prezidențiala. Deși nu s-a pronunțat clar, cel mai probabil șeful statului dorește mai degraba ultima varianta.

Daca modificarea Constituției este greu sa se realizeze în aceasta sesiune ținând cont de procedura complicata și îndelugata care trebuie finalizata printr-un referendum, legile pentru integrarea în UE ar trebui adoptate rapid, sfârșitul sesiunii fiind consacrat în general dezbaterilor la legea bugetului de stat pe anul 2007.

Având în vedere majoritatea fragila a coaliției, faptul ca în multe cazuri exista dispute și chiar voturi ale unor parlamentari de la putere împotriva propunerilor Guvernului și ținând cont de absenteismul care caracterizeaza de mult timp dezbaterile parlamentare, este greu de prevazut care dintre aceste prioritați vor fi adoptate la termen și mai ales în ce forma.

(Iuliana Gârbacea, [email protected]; Emma Toader, [email protected])

Mediafax