Legendarul actor Sidney Poitier a murit, la 94 de ani

Sidney Poitier, primul afro-american care a primit un premiu Oscar și erou al cauzei persoanelor de culoare, a murit la vârsta de 94 de ani.

Poitier a primit Oscarul pentru cel mai bun actor în 1964, pentru rolul remarcabil din „Lilies of the Field”. A fost singurul afro-american ce a reușit performanța până când, 38 de ani mai târziu, premiul i-a fost decernat lui Denzel Washington, pentru rolul din „Zi de instrucție”. În aceeași seară în care Washington era premiat, Poitier primea din partea Academiei americane un Oscar onorific. 

„Am făcut filme într-un moment în care singurul alt afro-american din studiouri era cel care lustruia pantofi”, a spus actorul de la Hollywood pentru France-Soir în 1988. „M-am simțit foarte singur. De atunci, au venit Eddie Murphy, Richard Pryor și alți zece care au preluat conducerea. Sunt un pic tatăl lor. Le-am deschis calea”, a mai spus el. Astăzi, descendenții lui sunt mult mai numeroși, atât actori (Forest Whitaker, Denzel Washington, Michael B. Jordan etc.), cât și regizori (Spike Lee, Ryan Coogler, Barry Jenkins s.a.m.d.). Cinematografia afro-americană a găsit alte fețe și alte voci.

Sidney Poitier a fost și va rămâne primul….

… actor afro-american nominalizat la Oscar pentru rol principal – pentru „The Defiant Ones” (1958)

… artist afro-american care a primit Oscarul

… actor de culoare care a sărutat o actriță caucaziană pe marele ecran (Katharine Hougton, în „Guess Who’s Coming to Dinner?”, în 1968). Sărutul nu a fost prezentat în prim-plan, se întrezărește în oglinda retrovizoare a unui taxi, dar a fost suficient să șocheze toate comunitățile din SUA. 

Un erou pozitiv cu valori morale de neclintit

Nu un sclav și nici o Panteră Neagră agresivă, acesta este personajul pe care Poitier l-a interpretat în numeroase filme. El și-a asumat acest fapt, explicând: „Vreau să accept doar roluri care inspiră mândrie în spectatorii de culoare, făcându-i să-și dorească să stea în fotolii și care impun spectatorului caucazian imaginea unui afro-american pe care îl poate aprecia, a cărui autoritate le pune sub semnul întrebării prejudecățile”.

Acest idealism i-a permis să devină singura vedetă americană de culoare la Hollywood timp de douăzeci de ani, din 1950 până în 1970.

CITEȘTE ȘI: Au ajuns faimoși, deși nimeni n-a crezut în ei la început

Cariera în cinema a lui Poitier a fost surprinzătoare „Dacă îmi studiați cariera din unghiul rațiunii și al logicii”, a spus Poitier pentru Washington Post în 1996, „nu veți ajunge prea departe. Aventura mea a fost incredibilă de la început. Mi se pare că viața noastră se datorează mult întâmplării”.

Poitier s-a născut pe 20 februarie 1927, la Miami, într-o familie săracă și numeroasă. A crescut în Bahamas înainte de a pleca la 16 ani pentru a-și încerca norocul la New York. „Timp de doi ani, am săpat tranșee, am lucrat în parcări. Am fost angajat într-o farmacie, șofer de camion. Când aveam 18 ani, m-am înrolat în armată, era un refugiu pentru săraci”. Demobilizat, a dat peste un mic anunț într-un ziar: „American Negro Theatre recrutează tineri actori”. Neavând o dicție bună, primește un post de mașinist.

S-a mutat la Hollywood, unde șansa a părut să îi surâdă. În 1950, Joseph L. Mankiewicz i-a oferit un rol în „The Door Opens”. A devenit cunoscut grație „Blackboard Jungle”, de Richard Brooks, în 1955. A jucat apoi în „The Free Slave”, cu Clark Gable, alături de John Cassavetes, în „The Man Who Killed Fear”, de Paul Newman, în „Paris Blues”, în „Porgy and Bess”, unde a avut rolul principal, „The Chain”, cu Tony Curtis.

Sidney Poitier, actor, regizor și producător

„In the Heat of The Night”, de Norman Jewison, încinge spiritele în 1967 (cinci premii Oscar). Poitier, un polițist, trebuie să facă echipă cu șeriful Rod Steiger pentru a investiga o crimă într-un oraș din sud. Filmul a abordat rasismul pe toate planurile, la momentul luptei pentru drepturile civile.

În 1969, „The Lost Man”, de Robert Alan Arthur, îi permite lui Poitier să o cunoască pe cea care îi va deveni a doua soție, Joanna Shimkus. Căsătoria mixtă a provocat scandal.

La începutul anilor 1970, apar filmele Blaxploitation, care au ca personaj afro-americanul rebel și trufaș, mai mult Malcolm X decât Martin Luther King.

„Publicul de culoare a cerut altceva, o imagine mult mai șocantă, mult mai primitivă și mult mai violentă”, spunea actorul. „Ea nu s-a potrivit cu opiniile mele. Producătorii nu mai voiau să mă vadă în filmele lor și eu însumi căutam o altă cale”. Poitier devine apoi producător. În 1971, a lansat „Buck and the Preacher”, un western despre exodul oamenilor de culoare în Occident la sfârșitul Războiului Civil. Joacă alături de Harry Belafonte și îl înlocuiește foarte repede pe regizor, pe care îl consideră incompetent. Filmele sale ulterioare ca regizor nu au nimic de-a face cu cauza persoanelor de culoare. Semnează comedii cu Gene Wilder, actorul preferat al lui Mel Brooks, „Stir Crazy” și „Hanky ​​Panky”. Ultima sa producție datează din 1990, „Ghost Dad”, o comedie fantastică cu Bill Cosby.

Poitier a mai jucat în puține producții. În 1997, l-a jucat pe Nelson Mandela în „Mandela și De Klerk”, alături de Michael Caine.

În 2009, Barack Obama i-a acordat Medalia Prezidenţială a Libertăţii, cea mai înaltă onoare civilă americană. 

CITEȘTE ȘI: Regizorul Peter Bogdanovich, laureat cu Oscar pentru filmul devenit clasic „The Last Picture Show” (1971), a murit la 82 de ani

Foto: Profimedia Images